Meniu
Poezii de Vasile Alecsandri

Voinicii Bucovei

1 min de citit 9.0 / 10 (174 voturi)

Sus, la crâşmă Sucevei,

Beau voinicii Bucovei.

Iată că vine călare

Udrea, căpitanul mare,

Şi le zice: „Dragii mei!

Hai să ne-mpărţim în trei,

Şi în patru, şi în cinci,

Apoi să-ncălţăm opinci,

Iarna grea ne năpădeşte,

Frunza-n codru se răreşte;

Hai să coborâm în ţară

Până la mândra primăvară,

Ca să-mblăcim la secară

Şi ca să tăiem la fagi,

Fagi subţiri de hadaragi,

Iar cum a-nverzi pe-afară

Om ieşi la codru iară

În capătul lanului,

În calea armeanului.”

Sursă și drepturi

Autor: Vasile Alecsandri

Raportează o eroare sau o problemă de drepturi

Colecții relevante

Ți-a plăcut?
Cum ai evalua "Voinicii Bucovei"?
Apasă o stea pentru a trimite nota ta
Rating: 9.0/10 - 174 voturi