Zimbrul şi vulpea - de Vasile Alecsandri

7.0/10 - 155 de voturi
Zimbrul şi vulpea

Pe-o pajişte întinsă, cu flori îmbelşugată,

Păştea Zimbrul voios,

Când pe furiş, prin iarbă, o vulpe tupilată

I s-arată şi-i zise cu glas foarte duios:

„O! Zimbrule puternic! o mult slăvite Doamne!

Se poate-a ta mărire să pască pe câmpii,

Supusă, ca noi proştii, la ploile de toamne,

La vânt, la ger, la muşte, l-a iernii vijelii?

Au nu gândeşte oare că-n vremile trecute

S-au prefăcut în Zimbru un falnic Dumnezeu

Că soarele s-ar pierde pe căi necunoscute

De n-ar domni un Zimbru în zodiacul său?

Ah! scumpul meu prietin! dă-mi voie a te duce

Într-un palat de cinste în care neîncetat

Chiar eu cu-a mele labe de hrană-ţi voi aduce,

Şi te-oi feri de duşmani cu-al meu protectorat.”

„Ei! te cunosc, şireată!

Răspunse Zimbrul meu.

Ai râs şi tu o în viaţă o cioară îngâmfată

Şi de atunci, sărmano, tot caş visezi mereu!”