Broaştele care cer un împărat - de Gheorghe Asachi

                        Nevrând broaştele s-asculte
                        De guvernul democrat,
                        De la Zeus, cu strigări multe,
                        Au cerut un împărat.

                        Zeus, ce-i sân îndurător,
                        Le-au trimes un domnitori
                        Pacinic, drept, cu blândă fire,
                        Încât altul nicăire

                        Niciodată s-au văzut.
                        Dar din ceri când au căzut,
                        Au sunat aşa de foarte,
                        Încât neamul cel broscos,

                        Bolând mult şi mai fricos,
                        Pin coşor, glodoase boarte
                        Tupil s-au acufundat
                        Şi timp mult n-au cutezat

                        De-a scoate un cap afară,
                        Să facă conţert de sară.
                        Suveranul îns-acel
                        Pe care l-au socotit

                        Că-i vreun uriaş cumplit
                        Ram au fost d-un copăcel.
                        Despre acesta mare teamă
                        Avea broasca care-ntâi

                        Au ieşit să ia samă
                        Şi să deie semn l-ai săi.
                        Dar abia de remu-ncet
                        Tremurând s-au propiet,

                        Iacă ş-alta vine-n urmă,
                        După ea întreaga turmă.
                        Apoi nu pre târzior
                        Tot acel broscos popor

                        Aşa bine s-au deprins
                        La fireasca bunătate,
                        Încât sărea, înadins
                        Împăratului pe spate.

                        Păzind al său caracter,
                        Toate sufere-acel Sir.
                        Însă broaştele rebele,
                        Neastâmpărate, rele,

                        Către Zeus iar au strigat:
                        Să ni dai alt împărat,
                        Care mai vioi să fie!
                        Zeus atunce în mânie

                        Li trimete o cucoară,
                        Care-mpunge, le omoară,
                        Să arete a ei putere
                        Le înghite şi-n plăcere

                        Căpăţânile le sfarmă.
                        Iacă ţipet nou şi larmă
                        Broaştele au înălţat.
                        Atunci Zeus au detunat

                        Cu aceste aspre zise:
                        Broaşte hâde, pare-vi-se
                        Că eu voi să mă supun
                        Către ţipetul nebun?

                        Dac-aţi fi avut voi minte,
                        Trebuia să fi ţinut
                        Pe guvernul de-nainte;
                        Dar după ce l-aţi pierdut,

                        Vă era destul odor
                        Acel pacinic domnitor.
                        Acuma vă dau un sfat:
                        Păstraţi p-acest împărat,

                        Nu cumva iar prin schimbare
                        Să daţi pest-un rău mai mare.