Castorii - de Gheorghe Asachi

7.0/10 - 171 de voturi
Castorii

Lângă-o curte boierească, în grădină minunată,

Un castor ş-a sa familie trăia-n apa cea curată,

De mănunţi fii şi fiice avea câte o pereche,

Casa lui era de bârne, dup-a ţării modă veche.

Ostenind cu ghibacie

Şi păzind iconomie,

Spre nutreţ ave-n cămară

Tot producturi de la ţară:

Frunză, scoarţă, nuci şi ghindă,

La prânz, cină şi merindă.

Cu această rânduială

Trăiau fără de sminteală

În duratul foişor

Acii soţi cu fiii lor

Fericiţi, d-ar fi urmat

Cu cest metod măsurat,

Ce din neam în neam de fire

Li s-au dat spre moştenire,

Şi-n repaos jos trăind,

Mai presus n-ar fi dorind.

Dar o pildă prea străină

De-a lor sistemă-i dezbină;

Din apoasa lor cămară

Ieşea adeseori,

Pe răcoare, către sară,

Cu soţia-cel castor,

Şi primblându-se prin lac

Scotea-n aer a lor cap.

Lua aminte şi vedea

Ce la curte se dregea,

Cât-armonie, lumină,

Se lăţea prin cea grădină,

Cum prin înflorit parter,

Cu-nvăţatul guverner,

Tineretul boierin

Dialect vorbea străin.

La aceste luând sama,

A castorului madama

Începu la soţ să zică:

Oare ştii de ce, frăţică,

Firea e deosebită

Într-un om şi într-o vită?

Educaţia totdeauna

O preface în mai bună.

Pentru ce din castoraşi

Să nu facem cuconaşi?

Frate, să luăm, te rog,

Dup-a modei reglement,

La copii de pedagog

Pe o vită cu talent!

Când în astă sfătuire

Stă să deie-o hotărâre,

Li s-arată lângă mal

Veneticul papagal,

Având pene verzi şi mure,

Ce din gros scăpând afară

Şi zburând din ţară-n ţară,

După multe avanture,

Parcă înadins chemat,

Prest-un ram s-au aşezat.

Şi s-arete că nu-i mult,

Vorovind aice cu sine

Cuvinţele tot streine,

La castori mult au plăcut,

Că avea şi o figură

Plină de învăţătură.

Castoreasă, cu mirare,

Cătr-a ei bărbat au zis:

Papagalul mi se pare

Al său plisc când au deschis

Că aşa au răsunat

Ca mentorul din palat.

Buna soarte mi-l trimete

Pentru fiii mei şi fete;

Să luăm în casă-ndată

Astă pasăre-nvăţată!

Ca bun foarte-au fost castorul, a şti încă să cuvine,

Câte-i propunea femeia, el la toate zicea: bine!

Încât, fără advocat,

Învoiala au urmat

Ş-un contract s-au iscălit,

Unde chiar s-au lămurit:

Datoria

Şi simbria

Celui ce pre fii învaţă,

Hotărându-i pe viaţă

Şi o pensie prea bună

De castană şi d-alună.

Iată curs-acum începe

În principii să-l adape

Guvernorul papagal,

Dezvelind a lui moral.

În timp nu îndelungat

Pre castori au învăţat,

Cu deplină sârguinţă,

Papagalilor ştiinţă:

Cum să salte, să se strâmbe,

Fără noime-a vorbi limbi,

Capu-ascunde sub aripi,

Cum să şuiere, să ţipe,

Cum să de din cap, din coadă,

Şi mii lucruri de plăcere

De bun ton şi tot de modă.

Dar nu lungă mângâiere

Din metodul învăţat

Cei părinţi au fost gustat,

Căci îndată ce din mici

Au crescut castori voinici,

S-au văzut că ii o mie

Ştiau lucruri frumuşele,

Numai nu ştiau acele

Ce castorii au să ştie.

Căci de casnic interes

N-avea gust, nici înţeles.

Când părinţii s-au trezit,

Au scăzut ş-au bătrânit,

N-avea cine să li deie

Bârne pentru-a lor bordeie;

La hambare nimeni cară

Provizioane de la ţară.

Şi părinţii cei uşori

Pentru-aceea-au scăpătat,

Că pre fiii din castori

Papagali au informat.