Cerbul la fântână - de Gheorghe Asachi

7.0/10 - 122 de voturi
Cerbul la fântână

Într-o fântână limpide,

La codru, pe la munte,

Văzându-şi cerbul coarnele

Ce-i se-nalţă pe frunte,

Lăuda podoaba gemene,

Dar bănuit-au foarte

Cum şi picioare-asemene

Nu-i dă nedreapta soarte,

Zicând Ramosul creştetul,

Mândria frunţii mele,

Chiar ca copacii codrului

Se nalţă către stele

Aleu, cum şi picioarele

N-au formă, nici tărie,

Că ele chiar ca fusele

Sunt făr-analogie

Dar când aşa se critică,

Răsună-n jur tufarii,

Din care fără tropote

Ies sprintenei ogarii

Cerbul de spaimă tremură

C-un salt la fugă împunge

Şi din câmpină repede

Între tufari ajunge

Urâte mădulările

L-ar fi putut s-ajute,

De nu-i era de piedică

Podoabele cornute

Cerbul în dese ramuri

Intrând, abia s-aburcă,

Căci lăudate-i coarnele

La trecere-l încurcă

Dar când ogarul dintele

Încruntă-n şold, sărmanul

Cerbul odoru-şi blastămă

Ce-i creşte pe tot anul!

Decât folosul, multe ori

Deşertăciunea place,

Care apoi de-a pururea

În daune se preface.