Cerbul la fântână - de Gheorghe Asachi

7.0/10 - 122 de voturi
Cerbul la fântână

                        Într-o fântână limpide,

                        La codru, pe la munte,

                        Văzându-şi cerbul coarnele

                        Ce-i se-nalţă pe frunte,

                        Lăuda podoaba gemene,

                        Dar bănuit-au foarte

                        Cum şi picioare-asemene

                        Nu-i dă nedreapta soarte,

                        Zicând Ramosul creştetul,

                        Mândria frunţii mele,

                        Chiar ca copacii codrului

                        Se nalţă către stele

                        Aleu, cum şi picioarele

                        N-au formă, nici tărie,

                        Că ele chiar ca fusele

                        Sunt făr-analogie

                        Dar când aşa se critică,

                        Răsună-n jur tufarii,

                        Din care fără tropote

                        Ies sprintenei ogarii

                        Cerbul de spaimă tremură

                        C-un salt la fugă împunge

                        Şi din câmpină repede

                        Între tufari ajunge

                        Urâte mădulările

                        L-ar fi putut s-ajute,

                        De nu-i era de piedică

                        Podoabele cornute

                        Cerbul în dese ramuri

                        Intrând, abia s-aburcă,

                        Căci lăudate-i coarnele

                        La trecere-l încurcă

                        Dar când ogarul dintele

                        Încruntă-n şold, sărmanul

                        Cerbul odoru-şi blastămă

                        Ce-i creşte pe tot anul!

                        Decât folosul, multe ori

                        Deşertăciunea place,

                        Care apoi de-a pururea

                        În daune se preface.