Clopotul şi limba lui - de Gheorghe Asachi

Ah, ce soartă înfiorată!
Zicea clopotul odată
Către limba ce-l lovea.
Uşor lucru ţi se pare

A urla fără-ncetare
Atât vuiet şi de ce?
Di ce, nu ştiu, limba-i zice,
Aninatu-m-au aice

Să-ţi dau ghionturi neîncetat.
Pe frânghie-ntreabă, vere,
Ea mă trage cu putere,
De-am lovit, am ascultat.

Clopotul de la frânghie
Di se mişcă vrea să ştie,
Di ce trage cu amar?
Dar frânghia răsucită

Zice că pre ea invită
Însetatul palamar.
Palamarul de-altă parte
Zice: Popa ştie carte

Ş-a suna m-au rânduit.
Dar, aleu, de-atâta sunet,
Gemet, vuiet şi răsunet
Bietul popa-au asurzit.

Di-l întrebi di ce, de unde?
El n-aude, nici răspunde,
Ce din cap semne făcea,
Şi pre clopot îl supune

Vuietul tot să răsune,
Fără a şti măcar di ce.