Peste ramul unui sorb
S-aşezase domnul corb,
Ţiind în plisc o bucată
De caş, ce-o avea furată.
Vulpea, cum l-au mirosit,
Sub acel sorb au venit
Şi-n sus căutând, i zice:
Buna ziua, venetice!
Cât eşti mândru şi frumos!
Dacă viersul cel duios
Ţi-i c-a penilor odoare,
Tu-ntreci pe privighitoare.
De mândrie îngâmfat,
Corbul pliscul au căscat,
Şi vrând viersul să înceapă,
Caşul pe pământ îl scapă.
Atunci vulpea brânza apucă
După ce o şi îmbucă,
Către corb, spre mângâiere,
Zice: En ascultă, vere,
Cel ce ştie linguşeala
Să îndoapă-n socoteala
Celuia care-l ascultă.
Astă daună nu-i prea multă
Pentru-un adevăr curat.
Atunci corbul ruşinat
Jură că minciuni c-acele
Alte dăţi n-or să-l înşele.