Socrat casa când zidea,
Din vecinii fiecare
Câte-o critică zicea:
Unul că proporţie n-are,
Altul c-a ei împărţeală
E făcută cu sminteală.
Pentru-un om de a lui clas,
N-avei unde a face-un pas;
Şi s-uniră toţi să zică
Cum că casa era mică.
Socrat spusă a sa dorinţă:
De-ar da zâna de Atenă,
De amicii cu credinţă
Casa mea să fie plină!
Zicea Socrates cu minte şi în astă întâmplare,
Pentru cei ce amici se cheamă, casa lui era pre mare.
Că tot omul şi aice
După moda veche zice
Că-ţi este amic prea bun,
Cine-l crede e nebun!
Nu-i nimica mai uşor
Decât de prietini nume,
Însă foarte rareori
Unul poţi afla în lume!