Esop şi ştrengarul - de Gheorghe Asachi

9.0/10 - 134 de voturi
Esop şi ştrengarul

Şi-n anticul timp d-eroi

Ştrengari erau ca la noi,

Carii din exces de minte

Derâdeau şi cele sfinte.

Cel ce nu li semăna

Prin minciuni se defăima.

Spune istoria c-Esop

Au fost hâd, ghebos şi şchiop,

De el pruncii se speriau,

Iar nebunii îl derâdeau.

Îns-acea tristă figură

Era vas d-învăţătură,

Ce prin fabule o mie

Au ajuns şi-n Românie.

Esop, sclav când fu-n Efes,

De patronul său trimes,

Trecând în o zi pin stradă,

Alungat au fost d-o ceată

De ştrengari ieşiţi din şatră,

Dintre care-unul cu-o piatră

Nemeritu-l-au în şale,

Că-i veniră ameţeli.

Neputându-şi răzbuna,

Pe ştrengarul lăuda

Esop pentru ghibacie

Şi i-au zis: Rău pare mie

Că nu pot să fac alt dar

Decât numai d-un dinar.

Dar vezi cela ce-au trecut,

Decât mine-i mai avut;

Pre el de vei nemeri,

Înzecit te-i folosi.

Deci ştrengarul lăudat

De câştig s-au apucat

Ş-aşa bine au chitit

Că-n cap ţinta au nemerit.

Îns-acest avut bărbat,

Fiind public magistrat,

Un sergent privighitor

Prins-au pe cel praştiilor.

Şi în loc de mulţămită

Dădu ceartă-agonisită.

Iar poporul adunat

La dreptate au aplaudat.