De stejar uşoară frunză
Prin aer se rotolea;
Uitând c-au ieşit din grunză,
Tot în sus zburând, zicea:
Cât departe de pământ
Începui a-mi înălţa!
Ori pre căile de vânt
Cine poate a-mi urma?
Ea se-nalţă către soare,
Pe cât zefirii au suflat;
Dar abia stă a lui boare,
Frunza-n vale au picat.
Veţi cădea şi voi odată,
Ce sunteţi ferice o zi,
Dacă schimbătoarea ceată
Va-nceta a vă iubi!