Giudecată nouă a lui Paris - de Gheorghe Asachi

9.0/10 - 141 de voturi
Giudecată nouă a lui Paris

Între timpul vechi ş-acuma, oare cine nu-nţelege

Că e mare diferire la nărav, la gust şi lege?

Plin de gară şi procesuri neastâmpăratul om,

Astăzi pentru milioane, dar atunce pentr-un pom.

Ca femeia-atunci şi zâna

Să se laude au voit,

De aceea s-au sfădit

Iuno, Venus şi Atena.

Pentru asta, la un munte, care Ida se numea,

Unde Paris, păstor tânăr, turma sa de oi păştea,

Au venit pe-ascuns tustrele,

Ca să judece pre ele

Şi la mai mândră femeie

Dorit pomul ca să deie.

Deci l-acela păstorel,

Tânăr, blând şi frumuşel,

Toate zânele jaluze

Se ruga prin ochi şi buze.

Una minte-i juruia,

Alta averi i hărăzea,

Iar a treia mult favor

La frumuseţe şi l-amor.

Abia Paris au ochit

Pe-ntreita cea minune,

Avere-au dispreţuit,

N-au voit înţelepciune,

Ce frumuseţii pom au dat.

Însă azi,

Un aşa caz

În alt fel s-au judecat,

Nu-ntre munţi, c-acel cioban,

Ci şezând pe un divan;

Paris, de modernă lume,

Care-noată în parfume,

Vede-ntrând la el trei zâne,

D-osebite daruri pline,

Cea-ntâi, aspră la figură,

I-au zis: Te voi înzestra

Cu înaltă-nvăţătură,

De soţ dacă mi-i lua!

Abia-au zis, ş-a doua zână,

Chiar ca Vinerea frumoasă,

Au intrat de graţii plină,

Şi sub genele umbroase

Două stele-i scânteia.

Mult nu cred c-a fi zis ea,

Că triumful unei fete

E d-ajuns ea să s-arete.

În asemene minut

Cel mai drept judecător

Paragraf-ar fi pierdut.

Chiar ş-al nostru matador,

Pe când sta ca fermecat,

Zân-a treia au intrat.

Era asta grăsulie,

De ani nu pre timpurie,

Era-n rochie strălucită,

Dar la faţă cam urâtă,

Şi în spate, ascuns de vel,

Firea-i dădu un muncel.

Mare nas, cam roşă coamă,

Dar de tot îmbrilantată,

Şi-n casetă ferecată

D-olandezi ducea o soamă.

Toate aceste, ea zicea,

Cu mine-mpreună ia!

De departe apoi ţinea

De nobleţă-un pergament

Şi-n rezervă, iată vine

Un decret de prezident.

Văzând haruri sunătoare,

Titluri, preţioase-odoare,

Acest Paris, plin de fum,

După moda de acum,

L-Afrodita şi Atenă,

Cu politică să-nchină;

Pre cap pune a sa marcă,

Buzunarii îi încarcă,

Şi spre a fi deplin ferice

În jug pune a sa cerbice.