Iepurele şi amicii săi cei mulţi - de Gheorghe Asachi

7.0/10 - 183 de voturi
Iepurele şi amicii săi cei mulţi

Nu-i în lume fericire, nici plăcere mai dorită,

Decât s-aibă amic de suflet ş-o femeie-nduioşită.

De iubeşti pe mulţi deodată, la mulţi dacă te închini,

Ajutori nu afli în nimeni când nevoile îţi vin.

Un sur iepure odată,

De o fire minunată,

Între iepuri filantrop,

Trăind viaţa în galop,

Cât putea pe fiecine cu ceva îndatorea,

Şi pe vita mică-au mare văr şi frate o numea.

Într-o zi de dimineaţă,

Sorbind roua din verdeaţă,

Iac-aude prin strâmtori

Buciumând pe vânători,

Şi haliciul din seneaţă,

Îi trecu pe la musteaţă.

Cum că-i foarte slut la Prut

Sărmănelul acum vede;

Fără-a pierde un minut,

În călcăii lui se-ncrede.

Se rădică-n două, aleargă,

Tremură chiar ca o vargă,

Stă, răsuflă-un pic, ascultă,

Mânat iar de spaimă multă

Prin râpi fuge şi tufari.

A lui urme ca să-nşele,

Face multe vârtejele,

Până scapă de ogari,

Ş-obosit de fugă, acum

Se lungeşte chiar în drum.

Ah, ce dulce bucurie

În cumplit-acela val

Au simţit, când pe câmpie

Alergând văzu un cal.

Zisu-i-au deci: Frăţioare,

Ca să scap de vânătoare

Să te-ncalec puţinel,

Sprinten tu, eu uşurel,

Este-a cailor virtute

Pe vecinul său s-ajute!

Nechezând calul îi zice:

Vei da jos de pe cerbice!

De aceea-alege-n urmă.

Călăuz mai bun din turmă.

Vinea taurul cel gras,

Însă cu mai iute pas.

Pre el iepurele jură

Ca să-l scape de friptură.

Cornoraticul vecin

I răspunsă c-un suspin:

În secretu-ţi spun că-n luncă

Mă aşteaptă-o mândră juncă;

Şi tu iepure galant

Datoria ştii d-amant!

După taur vine-apoi

Un bătrân bărbos căproi,

Dar nici ista vrea să-l ducă,

Zicând că la mers hurducă.

Iată că-ntre cei ce trec

Vinea ş-un lânos berbec;

Ce şi el ceru iertare

Că de-ajuns povoară are,

Ş-apoi jocuri de noroc

Nu vrea peste-al său cojoc.

Spre viţelul care rage

Bietul iepure se trage

Ş-ajutori ceru duios

De la vărul credincios.

Să mă-ncaier, zise acum

L-aşa certe de pe drum?

Senior iepure, ţ-oi spune

Razim în mine nu pune,

Când bătrânii din cireadă

Nu s-amestecă la sfadă.

Că sunt fraged, tu ştii bine;

Plânge-voi deci după tine,

Şi-n pieire timpurie

Mângâierea asta-ţi fie!

Mă despart de tine greu,

Că ogarii vin, aleu!