În unire stă tăria - de Gheorghe Asachi

7.0/10 - 192 de voturi
În unire stă tăria

                        Nu-n zădar e scris pe aur

                        În latinelor rostire:

                        Crescunt parvae res concordia

                        (Lucruri mici cresc prin unire);

                        Făr-unire nu-i vârtute

                        În familii, nici în stat,

                        Cum exemple mii trecute

                        De ajuns au arătat.

                        Un părinte bătrân foarte,

                        Propiet acum de moarte,

                        Vrând uni pe fiii săi,

                        Zis-au lor: Blem, feţii mei,

                        Cercaţi dac-a frânge poate

                        Cel mai tânăr dintre voi

                        Ceste dârzi unite toate,

                        Iar în urmă spune-voi

                        Ceea care tari le face.

                        Din fii unul le-au luat,

                        Dar zădarnic au cercat,

                        Şi dând altui mai ghibace

                        Întrunit acel baston,

                        Zis-au: Eh, de eşti Samson!

                        Şi acestui opinteală

                        Au dat numelui sminteală.

                        Mai cercat-au fiul mic,

                        Ce şi el n-au frânt nimic.

                        Cu toţi timpul lor pierdură,

                        Că unite-n legătură

                        Nici o dardă nu s-au frânt.

                        Atunci tatăl lor li zice:

                        Moale braţe văd aice;

                        Să v-arăt ce încă sânt

                        În asemene-ntâmplare!

                        Dar când astă lăudare

                        O iau fiii lui drept şagă,

                        Bătrânelul tremurând

                        Întâi dărzile dezleagă

                        Şi le frânge-apoi pe rând,

                        Zicând: Fie-vă de ştire

                        Că puterea stă-n unire.

                        Deci şi voi, o, fiii mei,

                        Într-un cuget fiţi tustrei,

                        Unul altui de-ajutori!

                        Cât trăia bătrânul lor

                        Li-nnoia adeseori

                        Acest sfat mântuitori,

                        Şi-n minutul de pe urmă,

                        Care firul vieţii curmă

                        Cu o inimă ş-o gură

                        Fiii lui unirea-i jură.

                        După aceasta au găsit

                        Multe-averi de moştenit,

                        Dar plântate-n socotele

                        Şi-interesuri având grele.

                        Flămândă se-ndeasă-ndată

                        De vecini şi veri o ceată.

                        Unii fac pretenţii-n bani,

                        Alţi în sate şi-n ţigani,

                        Însă-a fraţilor unire

                        Este scut de mântuire

                        Ş-apărându-se-mpreună

                        Teferi stau în grea furtună.

                        Dar duioas-armonia lor

                        N-au avut un trainic spori;

                        Deşi sângele-i îmbină,

                        Egoismul îi dezbină.

                        La-mpărţelile averii

                        Unul darmă pe celalalt,

                        Cu vecinii atunci verii

                        Înnoiesc a lor asalt

                        Şi aflând pe tustrei fraţi

                        Între sine dezbinaţi,

                        Strămoşeasc-a lor avere

                        Se împrăştie şi piere.

                        Venindu-li-n urm-aminte

                        Pilda bunului părinte,

                        Despre cele dârzi legate,

                        Dezunite-apoi sfărmate,

                        Dorea fieşcare fiu

                        A-i urma, dar pre târziu!