Leul şi guzganul - de Gheorghe Asachi

Cât se poate, se cuvine
Fă altuia vreun bine,
Că veni-va-ţi multe ori
D-unde n-aştepţi ajutori,

Precum vei vedea aice
Din o fabulă ce-oi zice.
Un guzgan, ce supt pământ
I s-urâse a sta mereu

Zburdând iese ca un tânt
Şi-ntră-n brânca unui leu
Dar acest-au arătat
Cuget chiar de împărat,

Căci în loc ca să-l sugrume
L-au lăsat să roadă-n lume.
Însă astă bună faptă
Mulţămită-i află dreaptă.

Se par lucruri necrezute
Un guzgan pe leu s-ajute!
Din a sa pădure deasă
Umblând leul ca să iasă,

În o cursă-ntinsă-ncape
Şi cercând din ea să scape
Muge, bietul, tot se urcă,
Însă-n laţi mai mult se-ncurcă,

Încât acel domnitor
Nicicum poate să-şi ajute
Dar întâi de vânător
Guzgănelul venind iute,

Pe reţeaua ce-l înnoadă
Nevoindu-să să roadă,
Într-atâta-au destrămat
Până pe leul au scăpat.