Minciunile - de Gheorghe Asachi

9.0/10 - 108 de voturi
Minciunile

Într-o sară foarte lină

În primblare am ieşit,

La Copou, lângă grădină,

Să răsuflu-aer dorit.

Când, văzut-am deodată

La stat mare o figură,

După modă îmbrăcată.

Dar, precum fac cei săraci,

Purta-n umere desagi.

Dar nu am însemnat

Di-i femeie au bărbat!

Mă mir d-acel venetic

Şi întreb atunci de nume.

Stahia-mi răspunde: N lume

Intrigă oameni-mi zic.

În această ţărnă bună

Straturi semăn de minciună;

De calomnie, de crezare,

Grânul meu amestec are;

Neobosită-n lucru sânt,

Dintr-un trec la alt pământ,

Însă nicăire nu-i

Ca pe malul de Bahlui,

Pământ gras pentru minciuni,

De se face de-a minune.

Ş-apoi tot aici, c-un preţ

Foarte bun, astfel nutreţ

Să întreabă şi să cată

Ca o poamă delicată.

Pentr-acest product mănos

Orice timp e priincios;

Secetă au umezeală

Niciodată-i dau sminteală.

După-această, a sa mână

Iute seamănă-n ţărână;

Un grăunte nu se pierde,

Iată tot ogoru-i verde.

O minune! Ntr-un minut

Ierburile au crescut;

Înfloresc, ş-apoi pe loc

Amu spicele se coc,

Încât toat-acea câmpie

Au produs minciuni o mie.

Cele ce cu ochii văd,

Pipăind abia le cred.

D-oameni îns-atunci o ceată,

De minciuni nouă-nsetată,

Case şi copii lăsa,

La cules se îndesa.

Mândru-i fiecare spic,

Dar denuntru nu-i nimic.

De-a gusta toţi să îmbie;

Altul pune în cutie

Trufandale înfoiate,

La ţinuturi le trimete,

Văd colo femei frumoase,

Deşi ceva mincinoase,

A culege au mare dor

Minciunele de amor.

Înjositul în trufie,

Neavând altă meserie,

De novele, care-i plac,

Îşi culege un plin sac.

Speculanţii de pe loc

Pe la bolte marfa cară,

Ca s-o vând-în iarmaroc

Şi pin târguri de pin ţară.

Cei ce-ascultă pe la uşă

Şi veninul poartă-n guşă,

De bun nume răpitori,

Culeg intrigi dintre flori.

Când prin chipuri feliurite

Unu-ncarcă, altu-nghite,

Deodată

Se arată,

Coborându-să din ceri,

Luminosul adevăr.

Nici un văl pre el umbrea,

Fachie-n braţul său ţinea.

Abia sânta cea figură

Aruncă o căutătură,

Iute, cum au răsărit,

Farmecul au şi pierit,

Ş-oamenii s-au minunat

Cum aşa s-au îngânat!…

Adevărule preasfinte,

Auzi calda rugăminte:

Între noi etern te-aşeză,

Mintea noastră luminează;

D-aici intriga să piară,

Ce pre noi vrea să dezbine,

Şi poporul de prin ţară

Să se-ncreadă numa-n tine!