Un lemnar din cei sărmani,
Plin de grijă şi de ani,
Cărând vreascuri grele-n spate
Din pădure pe la sate,
Se-nturna încetişor
La săracul foişor.
Obosit, neputincios,
Pune sarcina sa jos
Şi-şi aduce aminte-anume
Câte sufere pe lume.
Că de când el s-au născut
Rele numai au văzut.
Fără vipt de multe ori,
Fără somn adeseori,
Toată noaptea-n gânduri zace,
Ziua nicicum are pace,
Căci vătavul rău şi tont,
Boierescul peste pont,
Birul greu şi mii beilice,
Doi ficiori şi patru fiice,
O soţie sfăditoare
Viaţa-i umple cu lungoare,
Încât vrând a-şi face seamă
Ca să vie moartea cheamă.
Nesăţioasa deci bătrână,
Ţiind secerea în mână,
Repede s-au arătat
Şi ce vrea l-au întrebat.
Văzând fioroasa moarte,
Spăimântat lemnarul foarte
Zice: Rog ajută un pic
Ceste lemne să rădic!
Moartea curmă toate cele,
Omul însă-i mai dorit
A suferi mii de rele,
Decât a fi mântuit!