Moartea şi nenorocitul - de Gheorghe Asachi

Un lemnar din cei sărmani,

Plin de grijă şi de ani,

Cărând vreascuri grele-n spate

Din pădure pe la sate,

Se-nturna încetişor

La săracul foişor.

Obosit, neputincios,

Pune sarcina sa jos

Şi-şi aduce aminte-anume

Câte sufere pe lume.

Că de când el s-au născut

Rele numai au văzut.

Fără vipt de multe ori,

Fără somn adeseori,

Toată noaptea-n gânduri zace,

Ziua nicicum are pace,

Căci vătavul rău şi tont,

Boierescul peste pont,

Birul greu şi mii beilice,

Doi ficiori şi patru fiice,

O soţie sfăditoare

Viaţa-i umple cu lungoare,

Încât vrând a-şi face seamă

Ca să vie moartea cheamă.

Nesăţioasa deci bătrână,

Ţiind secerea în mână,

Repede s-au arătat

Şi ce vrea l-au întrebat.

Văzând fioroasa moarte,

Spăimântat lemnarul foarte

Zice: Rog ajută un pic

Ceste lemne să rădic!

Moartea curmă toate cele,

Omul însă-i mai dorit

A suferi mii de rele,

Decât a fi mântuit!