Momiţa - de Gheorghe Asachi

9.0/10 - 115 de voturi
Momiţa

Pentru-un spirit ce nu doarme

Nu-i nimica mai uşor

Decât planuri de reforme

Ca să deie la popor.

De sunt bune, de sunt rele,

Destul fie frumuşele.

Aşa odată o momiţă,

Din filozofilor viţă,

Care nimica creează,

Ce toate le imitează,

Prin formal act s-au fost prins

Marea toată să o sece

Şi că-n sec prin ea va trece.

Pentru asta au aprins

Toţi copacii din pădure

Şi din pietre făcu zgure.

Atunci, iacă, cu mirare,

Animalii toţi strigară:

Ce invenţie minunată!

Iar momiţa îngâmfată

Li făcu acest cuvânt:

Multe averi de bun pământ

Şi ogoare eu voi da

Focul apa de-a seca,

Iar despoticul guvern

Chiar de astăzi voi schimba

Şi republica-n etern

Pentru voi s-a proclama.

După ce mai bună parte

De moşii mi se va da,

Restul n-are să să-mparte,

Ce-n comun s-administra.

Atunci patriei reformate

Dulce soarta va să fie,

Comunismul de frăţie,

Libertate,

Egalitate,

De a lua lucruri străine

Privilegiu e pentru-oricine,

Legile şi dreptate,

Ca strigoaie răsuflate,

Mai veche de piramide,

S-aibă ca invalide

Şi căzute-n hebeţie

Pensie din Visterie.

Dar pe când ea declama,

Pe un asin întreba

Dacă scad a mării unde.

Încă nu, ista-i răspunde.

Nu să turbură încă apa?

Parcă doarme,-i zice iapa.

Dar momiţa prefăcută

Elementelor impută

Că nu i s-au nemerit

Cele ce au profeţit.

Ş-operaţia tot aşteaptă.

Oare ce-au urmat în faptă?

Au ars arbori din pădure,

Iar din marea cea adâncă

N-au scăzut o picătură.

Mai ales sporit-au încă.

Codrul daună grea au atras,

Marea, mare au rămas,

Aşa câte un şarlatan

Ni propune un frumos plan,

Zgură chiar cu poleială

Care ploaia curând spală.