Sălbaticul şi călătorul - de Gheorghe Asachi

9.0/10 - 189 de voturi
Sălbaticul şi călătorul

În adâncul unei stânce,

În deşartele pustii,

Un sălbatic ş-ai săi fii

Au pus mursa lor să mânce;

Cu femeia-n jur şedeau

Peste-o piatră,

Lângă vatră,

Şi copiii lor sorbeau.

N-avea şervet, nici cuţit,

Dar bun foarte apetit.

De fortună ca să scape,

Un nemernic călători,

Răzbătut de a ploii ape,

Au intrat în groapa lor.

Sălbaticu-n sărăcie,

Fiind plin de omenie,

Deşi nu l-au aşteptat,

La ospăţ l-au îndemnat.

Oaspele, înflămânzit,

Să aştepte n-au voit

De două ori ca să-l invite,

Dar dintâi din a sa gură

Peste degete-amorţite

Boare suflă de căldură;

Apoi în aceea zamă,

Fiind caldă, suflă iară.

Sălbaticul mult se miră,

Zice: Asta cum să cheamă?

Una zama-mi răcoreşte,

Alta mâna-mi încălzeşte.

Di-i aşa, oaspelui zice,

Poţi să mergi de-acum de-aice!

Zău! drept mă va feri

Cu un om a locui

Carele din a sa gură

Când frig suflă, când căldură.