Stânca odată,
Îngreunată,
Gemea şi se văieta,
Încât din jur s-aduna
De mami şi de moaşe cete,
Crezând că ea va să fete
Un târg ca Iaşii măcar.
Vuiet, sunet în zădar,
Căci stânca când au născut
Un spân şoarec s-au văzut!
Astă fabulă s-apleacă
Cătr-acii ce vor să facă
Lucru mare pre pământ,
Ş-apoi iese numai… vânt!