Stomahul şi mădulările - de Gheorghe Asachi

8.0/10 - 146 de voturi
Stomahul şi mădulările

Chiar ca astăzi, în vechime

Mulţămit n-au fost mai nimeni.

O zi-n Roma de Senat

Tot poporul dezbinat

Zis-au: Lauda ş-orice bine

La boierii ţării vine,

Când în pace şi-n război

Purtăm sarcina tot noi!

Împutând deci în mânie

Pe Senat de tiranie,

Iute iese din cetate

Tot poporul ca să-şi cate

Nouă patrie, alt pământ,

Şi deodată se aşează

Pe un munte ci-i zic Sfânt.

Dar Senatu-i deputează

Pre Menenius înţelept,

Ce-mblânzind nedreaptă ură

Prin a sa cimilitură

Îl aduse îndărăt.

Romanului deci popor

Zise cesta senator:

Mădulările rebele

Imputau o mii de rele

Rânzei lor şi mai ales

Că un trai ş-ar fi ales

Spre mâncare şi spre somn;

Deci şi ele-au vrut să facă

Fiecare ca un domn.

Fără noi, zise-ntre sine,

Bârdăhanii nimic sânt,

Ş-ar trăi doară de vânt?

Când şărbindu-i foarte bine

Asudam ca nişte vite,

Iar stomahu-n loc s-ajute

Osteneala ni înghite,

Ca să prindă la vârtute!

Decât şerb să fii tu trist,

Mult mai bine-i egoist!

Cele zise-au şi făcut,

Talpa-n loc au şi stătut.

Nici pic braţul se întinde,

Mâna la nimic nu prinde,

Şi stomahului zic toate:

Lucre singur, dacă poate!

Îns-aceast-a lor mânie

Au fost mare nebunie;

Fiecare mădulare

Pe stomahul tot întârtă,

Dar pe sine însăşi ceartă,

Că-n curând au obosit,

Şi când toate au amorţit

Mădulările rebele

Cam târziu au înţeles

Că spre comun interes

Mai mult lucră decât ele

Cela cărui zic bârdan,

Leneş, trândav şi tiran!