Vulpea, momiţa şi fiarele - de Gheorghe Asachi

8.0/10 - 107 de voturi
Vulpea, momiţa şi fiarele

Murind Leul împărat,

Fiarele s-au adunat

Pe temeiul legii lor

Să-şi aleagă-un domnitor.

Deci corona din cutie,

Ce-avu şarpele-n păstrare,

S-au fost scos în adunare

Să o cerce cui să vie.

Îns-oricâţi o probuia,

Nici unuia nu-i venea.

Că deşi toţi aveau gust,

Având unii cap îngust,

Corona pe nas cădea,

Alţii gros şi cap cornut,

Încât ea n-au încăput.

Deci momiţa cea bufonă

Vru să cerce-acea coronă,

Face şegi şi mii grimase,

Coţcării cu toate clase,

Încât cap-au lunecat

Şi corona i-au întrat.

Asta aleasă ghibăcie

Minţii sale dând protie,

Toate fiarele o urează,

Domnitoare o proclamează

Numai vulpii n-au plăcut

Lucrul care s-au făcut.

Tăcând a ei sentiment,

Ea-i face un compliment

Ş-au zis: Doamnă, o comoară

Zace-ascunsă lângă o moară.

Cred că altul nu o ştie;

Deci aceasta după legi

Se cuvine, doamnă, ţie!

Deşi doamna iubea şegi,

Cu argint nu şuguia,

Ce supt stâncă-l încuia.

Spre-a nu fi deci înşelată,

Cu vulpea aleargă-ndată

Să apuce-acel odor.

Dar, aleu, a ei picior

Începu în o capcană

Ce au prins pe suverană.

Atunci vulpea au urlat

Şi pe fiare-au adunat,

Iar momiţei au zis: Vezi,

Vrei pe noi să guvernezi

Şi nu ştii a te purta

Pentru chiar persoana ta!

Aşadar toţi o distronă,

Declarând în deplin vot

Că puţini în lume pot

Vrednici fi de o coronă.