Arvinte coatele au ros la antereu,
Dar n-au stat mult să socotească;
Ci singur el, mereu
Se puse să-l cârpească.
Iar pentru petici de cârpit
Din mâneci au tăiat ca o a patra parte
Şi antereul l-au gătit
Cu mânecile prea scurtate,
Încât oricare le vedea,
De dâns râdea.
Văzând aceasta el, au zis în gândul său:
„Lăsaţi, că doar nu sunt aşa de nătărău,
Vreun lucru mare nu-i
Să-mi tai eu poalele de pe la antereu
Şi mânecile să le pui
Mai lungi decât era”.
Au zis şi au făcut.
Dar lumea se mira
Că antereul lui era acum prea scurt,
Şi nu asemăna nici cu un bun mintean.
Se-ntâmplă şi boieri de neam
Care-ncurcând averea lor,
Tot cu aceeaşi minte,
Să o îndrepte vor
Şi fac ca şi Arvinte.