Autorul şi hoţul - de Alecu Donici

8.0/10 - 171 de voturi
Autorul şi hoţul

În întunericul lăcaşului de umbre,

În tartarul cumplit

Unde de grozăvii trist sufletu-ţi se umple

Şi unde merge omul de fapte osândit,

Sosiră totodată

La aspra judecată

Un hoţ răutăţit,

În sânge încruntat

Care au şi murit,

Pe viaţă spânzurat,

Şi un autor vestit,

Puternic în condei,

Care au dezvelit

Mult slobode idei,

Ce-ntocmai ca Sirene

Era la glas duios,

Dar, potrivit cu ele,

Şi mult primejdios.

Orânduielile la iad sunt cu grăbire,

Nu este ca la noi zadară prelungire

Şi hotărârile se dau într-un minut.

Fără zăbavă dar,

Pe două straşnice grătare de metal

S-au pus două căldări, cu smoală s-au umplut

Şi bieţii vinovaţi în ele au intrat.

Dar sub tălhari au pus un munte-ntreg de brad,

La care singură Alecto foc au dat,

Stârnind o flacără atâta de grozavă,

Cât bolţile la iad

Mai toate au crăpat;

Iar către autor părea asprime slabă.

Sub el la început

Ardea un focuşor abia-abia văzut,

El însă ne-ncetat mai rău se aprindea.

Trecură zile, ani şi sub tâlhari de mult

Cenuşă s-au făcut,

Iar focul sub autor necontenit ardea.

Văzând aşa asprime,

Văzând neuşurare,

El strigă cu glas mare

Că nu-i dreptate-n nime!

Că el, trăind în lume,

Şi-au dat un mare nume

Şi, de au scris ceva

Cam slobod, cam ghimpos,

Dar n-au crezut cândva

A fi mai păcătos

Decât un rău, un hoţ!

Atunci, o furioasă zână,

O sor’ din cele trei a iadului surori,

Cu cozi împodobită de şerpi otrăvitori,

Cu bice sângerate-n mână,

Viind drept autor, au zis: „Nenorocite!

Tu cum de îndrăzneşti

Asupra providenţei strigare să porneşti

Şi să înşiri cuvinte

Precum le înşirai

Cât pe pământ erai!

Şi tu te socoteşti

Mai bun decât un hoţ?

El răul au urmat, el au făcut şi morţi

Cât au avut viaţă.

Iar tu… Ea au deschis lui lumea ca să vază:

Priveşte, uită-te la faptele-ţi cumplite,

Vezi fiii ce-au otrăvit pe mumă, pe părinte,

Cu multe desfrânări

Vezi fiice depărtate

De-a lor nevinovate

A sexului chemări,

Vezi deznădăjduirea familiilor întrege,

Adusă prin a tale mintioase încercări.

Tu de însoţiere, de legături, de lege

Ai râs, ai defăimat

Şi, pentru ca sujet de scris să poţi alege,

Ai fi dorit să vezi pământul răsturnat.

De cine patima au fost descrisă bine,

Cu dezveliri că viaţa e vis amăgitor?

De cine-i încântat nemernicul amor?

De tine!

Simţirea tinerimii de tine-i aţâţată

Prin o îmbrobodire de adevăr înalt

Şi răzbunarea urii de tine-nfăşurată

În scutece de sânge de om din om vărsat.

Aceste fapte toate,

Prin scrieri înfocate

Certând ai proslăvit

Şi-n loc de fericire,

Tu omului ai dat povară de gândire.

Dar încă câte rele nici nu s-au dezvelit

Din scrierile tale

Ce sunt cu-mbelşugare:

Deci rabdă, suferind!”

Au zis Mejer scrâşnind

Şi iute au trântit capacul pe căldare.

Dumnezeu să nu se-ndure

De oricare autor,

Ferindu-i pe toţi de furii

Şi de-a iadului cuptor.