Ariciul şi cârtiţa - de Alecu Donici

                        – Sunt liberă, am dreptul,
                        O cârtiţă zicea,
                        Pe sub pământ cu-ncetul,
                        Să scurm cât mi-ar plăcea.

                        Şi cine poate oare de mine să se lege,
                        Când eu mă cred în lege?
                        Prefac în ţărnă neagră pământul sănătos
                        Şi-l fac moşinoios…

                        – Eu! i-a răspuns ariciul, eu am de la natură,
                        Neîmpăcată ură
                        Asupra tuturor ca tine vietăţi,
                        Ce zac în răutăţi.

                        Căci văd câmpie verde, de mâini de om ne-atinsă,
                        Cum tu o ai pătat-o cu mult negre culori;
                        Văd iarăşi o grădină de frumuseţi cuprinsă,
                        Cum ai desfigurat-o, scurmând chiar pe sub flori.

                        Şi pentru ce tu oare nu scormoleşti gunoaie,
                        Ca să lucrezi în ele cât vrei la moşinoaie,
                        Iar nu pământ curat:
                        Cunoaşte dar, că duşman îţi sunt neîmpăcat…

                        După aşa cuvinte, ariciul iată, vede
                        Un moşinoi mişcând;
                        Cu armele-i întinse la dânsul se repede
                        Şi cârtiţa mi-o scoate abia, abia suflând.

                        – A! Îmi căzuşi pe ace,
                        Ariciul ei îi zice, – socot că te-am pătruns? –
                        – Iertare! rog iertare! de-acuma n-oi mai face.
                        Oftând ea a răspuns.

                        – Ei fie! astă dată te las în bună pace,
                        Ariciul îi rosteşte, dar iată-ţi hotărăsc
                        Să spui la ale tale: ce-i bun să nu atace!
                        Sunt publicişti pe lume ce purure cârtesc.

                        (Şi fabula aceasta chiar lor o dăruiesc).
                        Ei cred că au dreptate pe orice om s-atace,
                        Încât lor nu le place:
                        Dar totuşi câteodată ariciul îşi găsesc.