Ariciul şi cârtiţa - de Alecu Donici

9.0/10 - 180 de voturi
Ariciul şi cârtiţa

                        – Sunt liberă, am dreptul,

                        O cârtiţă zicea,

                        Pe sub pământ cu-ncetul,

                        Să scurm cât mi-ar plăcea.

                        Şi cine poate oare de mine să se lege,

                        Când eu mă cred în lege?

                        Prefac în ţărnă neagră pământul sănătos

                        Şi-l fac moşinoios…

                        – Eu! i-a răspuns ariciul, eu am de la natură,

                        Neîmpăcată ură

                        Asupra tuturor ca tine vietăţi,

                        Ce zac în răutăţi.

                        Căci văd câmpie verde, de mâini de om ne-atinsă,

                        Cum tu o ai pătat-o cu mult negre culori;

                        Văd iarăşi o grădină de frumuseţi cuprinsă,

                        Cum ai desfigurat-o, scurmând chiar pe sub flori.

                        Şi pentru ce tu oare nu scormoleşti gunoaie,

                        Ca să lucrezi în ele cât vrei la moşinoaie,

                        Iar nu pământ curat:

                        Cunoaşte dar, că duşman îţi sunt neîmpăcat…

                        După aşa cuvinte, ariciul iată, vede

                        Un moşinoi mişcând;

                        Cu armele-i întinse la dânsul se repede

                        Şi cârtiţa mi-o scoate abia, abia suflând.

                        – A! Îmi căzuşi pe ace,

                        Ariciul ei îi zice, – socot că te-am pătruns? –

                        – Iertare! rog iertare! de-acuma n-oi mai face.

                        Oftând ea a răspuns.

                        – Ei fie! astă dată te las în bună pace,

                        Ariciul îi rosteşte, dar iată-ţi hotărăsc

                        Să spui la ale tale: ce-i bun să nu atace!

                        Sunt publicişti pe lume ce purure cârtesc.

                        (Şi fabula aceasta chiar lor o dăruiesc).

                        Ei cred că au dreptate pe orice om s-atace,

                        Încât lor nu le place:

                        Dar totuşi câteodată ariciul îşi găsesc.