Broasca şi zeul - de Alecu Donici

8.0/10 - 164 de voturi
Broasca şi zeul

– Bre-che-che-chex! coax! coax!

Căci fără apă am rămas! –

Aşa striga o broască, ce de cu primăvară

Din valea cea slotoasă, pe deal s-a fost retras,

Şi într-o scursură trăia ca pe Parnas.

Dar seceta de vară

Scursurile-au zbicit,

Iar broasca mea zvântată de-a glodului dar mare,

Striga la zei aşa de tare,

Precum mai sus v-aţi lămurit.

Ea prin acea strigare rugi grele înălţa:

Să se ridice apa pân’ la scursura sa.

Când iată!

Zeul se arată.

Şi-i zice: „Ce vrei oare,

Urâtă grăitoare?

(Era, se vede, Joe în bune dispoziţii),

Nu pot băga în seamă a tale, eu, capriţii,

Ca să înec o vale şi un întreg norod,

Când tu poţi singură să te cobori la glod

De unde te-ai urcat

Pe deal, ce nu-ţi e dat”.

Sunt unii dintre oameni, carei cu sete vor

Ca bine să le fie pe lume numai lor;

Vânând pe orice chipuri măriri, averi şi nume,

Măcar să piară lumea.