Calul şi măgarul - de Alecu Donici

7.0/10 - 103 de voturi
Calul şi măgarul

Păstorul unor oi, pe lângă turma sa

Avea un cal şi un măgar.

Din întâmplare el găseşte o harşa,

Cusută tot în fir şi în mărgăritar.

Harşaua, precum ştiu acei ce merg călare,

Se cade calului spre înfrumuseţare.

Păstorul însă-au socotit

Că calul e destul de fire-mpodobit

Şi au găsit cu cale,

Stăpân fiind pe ale sale,

Să puie pe măgar harşaua delicată.

Dar au ieşit în faptă

Că prostul de măgar, nesocotind ce poartă

Şi nedeprins a fi-mbrăcat,

Cu scumpa lui harşa în bahnă au intrat;

S-au tăvălit, s-au răcorit

Şi chiar ca un măgar de glod plin au ieşit.

Din fabulă e lămurit,

Cum că păstorul au greşit,

Iar el o da la întâmplare.

Eu însă socotesc: că calul, deşi are

Nărav de tăvălit când este asudat,

Dar nu se bagă-n glod, şi cum s-au ridicat

Îndată de pe el tot colbu-i scuturat.