Câinele lătrând - de Alecu Donici

                        – Am, am instinct de câine:
                        Să latru până mâine;
                        Vroi să răspund menirii de câine credincios.
                        Cei buni pe lângă mine pot trece-n bună pace,

                        Iar cei răi să se teamă! Eu am cu ei a face,
                        La ei dau furios,
                        Am, am, am drit de câine
                        Să-i latru până mâine.

                        Aşa bătea-ntr-o noapte în târg la negustor
                        Un câine păzitor.
                        – Mă mir – îi zise oaia tot de la acea casă –
                        Cum nu urăşti lătrând,

                        Când lumii nici nu-i pasă
                        De-un câine hămăind
                        Şi cum poţi tu alege
                        Pe răi din acei buni?

                        – Pot, câinele răspunse, eu am instinct, am lege
                        De-a nu spune minciuni.
                        Vezi ist trecător simplu ce merge cu pas mare,
                        Statornic, aşezat;

                        El este bun, îşi cată de drum cu nepăsare
                        Şi trece nelătrat.
                        Dar iată, un rău vine; vezi-l cum tot pândeşte,
                        Se trage-ncetişor,

                        În gându-i furtişaguri, prădări închipuieşte,
                        E gata de-orice crimă, e gata de omor.
                        O! am să-l latru tare,
                        Am să-l veghesc la lume spre pildă, spre-nfruntare,

                        Şi în ograda noastră un pas
                        Nu am să-l las!
                        Îmi azvârle o pâine,
                        Vrea să mă-ademenească pornit de cuget rău:

                        Îi dispreţuiesc harul, am, am să bat mereu.
                        Atunci stăpânul casei a alergat la câine,
                        De care avu noroc,
                        Căci răul era gata să-l prade dându-i foc;

                        El netezi dulăul şi-i zise: „Ar fi bine
                        La-ndatoriri în parte să fim noi toţi ca tine.”