Câinele lătrând - de Alecu Donici

9.0/10 - 185 de voturi
Câinele lătrând

– Am, am instinct de câine:

Să latru până mâine;

Vroi să răspund menirii de câine credincios.

Cei buni pe lângă mine pot trece-n bună pace,

Iar cei răi să se teamă! Eu am cu ei a face,

La ei dau furios,

Am, am, am drit de câine

Să-i latru până mâine.

Aşa bătea-ntr-o noapte în târg la negustor

Un câine păzitor.

– Mă mir – îi zise oaia tot de la acea casă –

Cum nu urăşti lătrând,

Când lumii nici nu-i pasă

De-un câine hămăind

Şi cum poţi tu alege

Pe răi din acei buni?

– Pot, câinele răspunse, eu am instinct, am lege

De-a nu spune minciuni.

Vezi ist trecător simplu ce merge cu pas mare,

Statornic, aşezat;

El este bun, îşi cată de drum cu nepăsare

Şi trece nelătrat.

Dar iată, un rău vine; vezi-l cum tot pândeşte,

Se trage-ncetişor,

În gându-i furtişaguri, prădări închipuieşte,

E gata de-orice crimă, e gata de omor.

O! am să-l latru tare,

Am să-l veghesc la lume spre pildă, spre-nfruntare,

Şi în ograda noastră un pas

Nu am să-l las!

Îmi azvârle o pâine,

Vrea să mă-ademenească pornit de cuget rău:

Îi dispreţuiesc harul, am, am să bat mereu.

Atunci stăpânul casei a alergat la câine,

De care avu noroc,

Căci răul era gata să-l prade dându-i foc;

El netezi dulăul şi-i zise: „Ar fi bine

La-ndatoriri în parte să fim noi toţi ca tine.”