Câinele lătrând - de Alecu Donici

9.0/10 - 186 de voturi
Câinele lătrând

                        – Am, am instinct de câine:

                        Să latru până mâine;

                        Vroi să răspund menirii de câine credincios.

                        Cei buni pe lângă mine pot trece-n bună pace,

                        Iar cei răi să se teamă! Eu am cu ei a face,

                        La ei dau furios,

                        Am, am, am drit de câine

                        Să-i latru până mâine.

                        Aşa bătea-ntr-o noapte în târg la negustor

                        Un câine păzitor.

                        – Mă mir – îi zise oaia tot de la acea casă –

                        Cum nu urăşti lătrând,

                        Când lumii nici nu-i pasă

                        De-un câine hămăind

                        Şi cum poţi tu alege

                        Pe răi din acei buni?

                        – Pot, câinele răspunse, eu am instinct, am lege

                        De-a nu spune minciuni.

                        Vezi ist trecător simplu ce merge cu pas mare,

                        Statornic, aşezat;

                        El este bun, îşi cată de drum cu nepăsare

                        Şi trece nelătrat.

                        Dar iată, un rău vine; vezi-l cum tot pândeşte,

                        Se trage-ncetişor,

                        În gându-i furtişaguri, prădări închipuieşte,

                        E gata de-orice crimă, e gata de omor.

                        O! am să-l latru tare,

                        Am să-l veghesc la lume spre pildă, spre-nfruntare,

                        Şi în ograda noastră un pas

                        Nu am să-l las!

                        Îmi azvârle o pâine,

                        Vrea să mă-ademenească pornit de cuget rău:

                        Îi dispreţuiesc harul, am, am să bat mereu.

                        Atunci stăpânul casei a alergat la câine,

                        De care avu noroc,

                        Căci răul era gata să-l prade dându-i foc;

                        El netezi dulăul şi-i zise: „Ar fi bine

                        La-ndatoriri în parte să fim noi toţi ca tine.”