Un câine, de pe neam dulău,
Prielnic, credincios către stăpânul său,
Odată au văzut
Pe vechiul cunoscut,
Juju, căţel tărcat,
Ce din ogradă an în curte s-au luat
Şi carele acum la o fereastră-n casă,
Şezând pe un covor de cele mai frumoase,
Afară mândru se uita.
– Jujucă: ce mai faci mata?
Întreabă câinele, din coadă dând încet.
(Acesta între câini e semnul de respect.)
– Îţi mulţumesc, mon cher! răspunse lui Juju.
Sunt bine. Dorm, mănânc, alerg, mă hârjonesc
Şi pe saltele moi când vreau mă tăvălesc.
Dar spune-mi: ce faci tu?
– Eu sunt ca purure. Rabd foame, ploaie, ger,
Păzind ograda la boier;
Dorm lângă poartă, sau cu caii,
Şi de la bucătari ades mănânc bătaie.
Ba ieri şi un fecior trei lovituri mi-au tras,
Pentru că n-am lătrat la vreme şi la ceas.
Dar tu, Juju, cu ce-ntâmplare
Ai căpătat favor asupra-ţi aşa mare?
Ce slujbă la stăpân în faptă împlineşti?
Fiind atât de mic, în ce te bizuieşti?
– Eu! au răspuns Juju. Mă mir de întrebare!
Eu fac apporte şi joc ca omul în picioare!
Din oameni iarăşi sunt la soartă în favor,
Pentru că-n două labe ştiu a-umbla uşor
Şi fac apporte
Când pot.