Elefantul în domnie - de Alecu Donici

8.0/10 - 128 de voturi
Elefantul în domnie

Cine-i tare şi mare,

Dar minte nu prea are,

Nu-i bine, cât de bun la inimă să fie.

Pe elefant l-au pus în codri la domnie,

Şi de pe neam ei toţi,

De la străbunii săi până la strănepoţi,

Au îndestulă minte;

Dar este rar acel preafericit părinte

Să-i iasă buni copiii toţi.

Şi elefantul meu, oricum era de mare,

A înţelegerii n-avea îndemânare,

Iar blând şi plin de bunătate

Era, cât nu se poate.

Şi iată că la domn au dat bietele oi

O jalobă, zicând că „lupii răi pe noi

De tot ne jecuiesc”.

– Tâlharii, varvarii, da cum de îndrăznesc!

Au zis duiosul domn. Iar lupii se-ndrepta

Şi-aşa urla:

– Măria ta!

De noi nu te-ndura,

Căci singur ne-ai fost dat poruncă astă-iarnă

S-avem cu toţii blană.

Iar oile pârăsc, c-aşa sunt învăţate:

Noi n-am luat mai mult decât pielcea de frate.

– Atâta! domnul le răspunde,

Să ştiţi că strâmbătăţi la mine nu-ţi ascunde,

Vă hotărăsc de-acum de oaie o pielcică,

Şi nici un păr mai mult, nimică.