Florile - de Alecu Donici

9.0/10 - 123 de voturi
Florile

La nişte case mari, în oale prea bogate,

Sta falnic pe fereşti,

Pe lângă flori fireşti,

Şi cele prelucrate

De mâine omeneşti.

Dar iată, nori s-adună,

Cu fulgere lucind,

Şi tunetul răsună

De ploaie prevestind;

Iar floricelele acele iscusite

Îndreaptă către zei

Smerita rugăminte:

Ca să oprească ei,

Cu un cuvânt din ceri,

A ploaiei neplăceri;

Dar rugămintea lor au fost zădărnicită

Şi ploaia cea pornită

De un răcoare vânt

Se varsă pre pământ,

Potoale sfera grea,

Verdeaţa înnoieşte

Şi firea după ea

Se pare că zâmbeşte.

Atunci şi florile acele naturale

Se dezvelesc frumos,

Din sânurile sale

Dau desfătat miros;

Iar florile de fir, mătasi şi catifea,

Ce ruge înălţa când ploaia se ivea,

De frumuseţea lor lipsite şi pătate,

Au fost de pe fereşti afară lepădate.

Talentului firesc de critică nu-i pasă,

Ea nu întunecă a lui gândiri frumoase;

Şi numai florile acele prelucrate

Se tem de ploaie foarte.