Gâştele - de Alecu Donici

9.0/10 - 115 de voturi
Gâştele

Cu o prăjină mare,

Ţăranul gâşte de vânzare

Mâna la târg.

Şi drept să zic:

În cârdul gâştelor, spre buna îndemnare,

Grăbind la zi de târg, bătea ades cam tare.

(Dar unde de câştig sau pagubă s-atinge,

Nu numai gâştele, şi omenirea plânge.)

Eu nu vinovăţesc ţăranul nicidecum;

Iar gâştele altfel aceasta judeca

Şi, întâlnindu-se c-un trecător pe drum,

Aşa striga:

– A! Ce necaz, ce osândire!

Asupra gâştelor ce crudă prigonire!

Priveşte, un ţăran cum bate joc cu noi;

De astă-noapte el ne mână denapoi.

Lui, nătărăului, nu-i trece nici prin minte

Că are datorie a ne arăta cinste;

Căci noi ne tragem drept din neamul cel slăvit

Ce Capitolia din Rom’ au izbăvit!

Romanii, mulţămiţi, au pus şi sărbătoare,

Pentru aşa a lor prea vrednică urmare.

– Şi voi tot cu aceasta vreţi

A lumii slavă să aveţi?

Au zis acel drumeţ.

– Strămoşii noştri…

– Ştiu,

Dar eu la vorba mea să viu:

Ce faptă vrednică voi aţi făcut în lume?

– Nimica, însă noi…

– Că numai de fripture voi

Sunteţi şi bune.

Lăsaţi dar pe strămoşi în pace:

Cu fapta e cinstit acel care o face.

Această fabulă a lămuri se poate,

Dar gâştele să nu se-ntarte.