Împărţeala - de Alecu Donici

9.0/10 - 186 de voturi
Împărţeala

                        Având tovărăşie
                        La o negustorie,
                        Câţiva prieteni pe viaţă
                        Au câştigat mulţime de bani gheaţă.

                        Şi adunându-se la casa lor obştească
                        S-au apucat folosul să-mpărţească.
                        (Dar sunt cam rare împărţele
                        Fără gâlceve sau smintele.)

                        Şi-ai mei prieteni buni, câştigul împărţind,
                        S-au întărtat la sfadă.
                        Când, iată! deodată,
                        Aud strigând:

                        – Săriţi! săriţi! foc! casa arde!
                        – Lăsaţi şi ne vom socoti pe urmă;
                        Dar trebuie să ştiţi că mie mi se cade
                        Din cea de faţă sumă

                        O mie încă şi mai bine,
                        Au zis dintre tovarăşi unul.
                        – Iar mie în tot bunul
                        Vro două mi se vine,

                        Le zise lor un alt.
                        – Aidem însă! – Ba staţi,
                        Şi dreaptă partea mea îmi daţi,
                        Strigară celalalt.

                        – Da pentru ce? Şi cum?
                        Sfădindu-se aşa, prietenii văd fum
                        Cu pălălaie-n casă,
                        Şi neputând să iasă,

                        Au ars ei toţi, cu bani, cu tot.
                        Aici a zice pot:
                        Că la un rău obştesc, când cere trebuinţa
                        Ca să-l întâmpinăm puind unit silinţa;

                        Adeseori pierim obşteşte,
                        Când fieştecare
                        Strigând cu gură mare,
                        La interesul său în parte aţinteşte.