Împărţeala - de Alecu Donici

9.0/10 - 183 de voturi
Împărţeala

Având tovărăşie

La o negustorie,

Câţiva prieteni pe viaţă

Au câştigat mulţime de bani gheaţă.

Şi adunându-se la casa lor obştească

S-au apucat folosul să-mpărţească.

(Dar sunt cam rare împărţele

Fără gâlceve sau smintele.)

Şi-ai mei prieteni buni, câştigul împărţind,

S-au întărtat la sfadă.

Când, iată! deodată,

Aud strigând:

– Săriţi! săriţi! foc! casa arde!

– Lăsaţi şi ne vom socoti pe urmă;

Dar trebuie să ştiţi că mie mi se cade

Din cea de faţă sumă

O mie încă şi mai bine,

Au zis dintre tovarăşi unul.

– Iar mie în tot bunul

Vro două mi se vine,

Le zise lor un alt.

– Aidem însă! – Ba staţi,

Şi dreaptă partea mea îmi daţi,

Strigară celalalt.

– Da pentru ce? Şi cum?

Sfădindu-se aşa, prietenii văd fum

Cu pălălaie-n casă,

Şi neputând să iasă,

Au ars ei toţi, cu bani, cu tot.

Aici a zice pot:

Că la un rău obştesc, când cere trebuinţa

Ca să-l întâmpinăm puind unit silinţa;

Adeseori pierim obşteşte,

Când fieştecare

Strigând cu gură mare,

La interesul său în parte aţinteşte.