Înfiinţarea fabulei - de Alecu Donici

                        În palat la împărat,
                        Adevărul, gol din fire,
                        Fără veste au intrat.
                        La a lui aşa privire

                        Împăratul au strigat:
                        – Cine eşti? Cum îndrăzneşti,
                        Gol, aici, să te iveşti?
                        – Adevărul sunt.

                        – Ce vrei?
                        – Vreau să-ţi spun a mea părere:
                        Tu nicicum nu ai durere
                        Pentru pământenii tăi;

                        Cei mai mari te măgulesc
                        Şi norodul jefuiesc;
                        Legile îţi sunt călcate…
                        – Ieşi afară! Ieşi afară!

                        Golule neruşinate!
                        Daţi-l uite jos pe scară!
                        Iată cum fu primit
                        Adevărul dezgolit;

                        El, oftând, se depărtară.
                        Dar a lui dorinţă bună
                        Un alt chip i-au arătat.
                        Adevărul mai pe urmă

                        Iar au mers la împărat,
                        Însă nu gol, ci-n veşminte
                        Împrumutate la minte
                        Şi, cu aer de respect,

                        Au vorbit frumos, încet.
                        Împăratul, în mirare,
                        I-au dat toată ascultarea;
                        L-au pătruns, l-au înţeles,

                        Şi îndată au ales
                        Alţi miniştri, altă curte,
                        Au făcut prefaceri multe,
                        Trebile au îndreptat

                        Ş-au fost binecuvântat.