Înţeleptul şi magnatul - de Alecu Donici

                        Un înţelept odată şedea cu un magnat
                        La sfat.
                        – Tu, care cunoşti lumea
                        Şi-n inime citeşti,

                        Te rog să-mi lămureşti
                        De ce-n societăţi alese mai anume,
                        Nici prinzi de veste când cu oameni te trezeşti
                        Nepotriviţi şi seci?

                        Aşa pe înţelept magnatul întrebă,
                        Iar el răspuns îi dă:
                        – Societăţile au soartă potrivită
                        Cu o bina din nou mai mult de lemn zidită.

                        Spre pildă, eu acum o casă mi-am făcut
                        Şi nici nu m-am mutat,
                        Iar greierii de mult
                        În ea s-au aşezat.

                        Cercând cu scumpătate
                        A fabulei sujet,
                        Găseşti c-avea dreptate
                        Acel om înţelept.

                        Şi cum să se numească
                        Gurliii mădulari,
                        Ce nu ştiu să vorbească
                        În societăţi mari,

                        Dar, prin a lor strigare,
                        Împiedică pe alţi,
                        Mai ispitiţi bărbaţi,
                        Să facă vro lucrare?