Jderul şi cacomul - de Alecu Donici

8.0/10 - 200 de voturi
Jderul şi cacomul

– Da’ bună ziua, nene! Îmi pare curios

Ca să te văz astăzi în piele şi voios;

Ieri am privit, eu singur, ciudata vânătoare

După cacomi: trei oameni din ochi te urmăreau

Şi te-ndreptau mereu

Spre mlaştina cea mare;

Apoi am văzut încă, cum toţi la ea au stat

Şi te-au înconjurat.

Atunci… şi eu, vezi bine,

Temându-mă de mine,

În scorbur-am intrat

Şi nu ştiu ce s-a mai urmat.

Ian spune-mi, drag vecine,

Cum ai scăpat din lăbi de om? –

Întrebă jderul pe cacom.

– Cum am scăpat? răspunse cacomul moderat,

Curat ca prin minune,

Dar trebuie a-ţi spune

Un lucru vederat:

Că omul din natură are

Plecări destul de bune.

Tu ai văzut cu ochii cum m-au înconjurat

La mlaştina cea mare

Şi ştii că eu mai bine mă dau prins

Decât să fiu de glod atins.

Ei bine!

Văz că-un om s-apropie de mine,

Îmi pune pe cap mâna şi zice la ceilalţi:

„Emblema curăţiei, el trebui să trăiască

Ca în integritate pe om să pilduiască!

Aideţi mai bine, fraţi,

Să prindem pe murdari,

Pe jderi, pe vulpi, pe angării mai mari.

Ce port virtuţi pe gură,

Dar dau prin glod şi fură”.