Liliacul şi rândunelele - de Alecu Donici

                        Odată, neamul rândunesc
                        Având o mare ură
                        Pe neamul şoricesc,
                        Pentru că ouăle din cuiburi ei le fură,

                        Au hotărât fără cruţare,
                        Pe toţi prinzându-i, să-i omoare.
                        Şi iarăşi, cea întâi robită zburătoare
                        Au fost un liliac sub streşină robit.

                        El însă au protestuit,
                        Înfăţoşând dovezi aripile ce are,
                        Că nu-i din neamul şoricesc,
                        Şi prin acesta chip au dobândit iertare.

                        Dar rândunelele un alt război pornesc,
                        Asupra tuturor
                        Anume păsări mici, ce sunt de sama lor,
                        Şi iarăşi, cea întâi robită zburătoare,

                        Acelaşi liliac au fost; cu gură mare
                        Că el nu-i pasăre nicicum,
                        Pentru că pene n-are,
                        Scăpând asemene de moarte şi acum.

                        Aşa isteţul liliac
                        Din două întâmplări cu minte au scăpat;
                        Dar starea-i fizică nu e de lăudat,
                        Căci el, după proverb: nici turc nu-i, nici turlac

                        Şi tristă soartă au acei din poporeni
                        Ce nu sunt nicăiuri statornici cetăţeni.