Odată, neamul rândunesc
Având o mare ură
Pe neamul şoricesc,
Pentru că ouăle din cuiburi ei le fură,
Au hotărât fără cruţare,
Pe toţi prinzându-i, să-i omoare.
Şi iarăşi, cea întâi robită zburătoare
Au fost un liliac sub streşină robit.
El însă au protestuit,
Înfăţoşând dovezi aripile ce are,
Că nu-i din neamul şoricesc,
Şi prin acesta chip au dobândit iertare.
Dar rândunelele un alt război pornesc,
Asupra tuturor
Anume păsări mici, ce sunt de sama lor,
Şi iarăşi, cea întâi robită zburătoare,
Acelaşi liliac au fost; cu gură mare
Că el nu-i pasăre nicicum,
Pentru că pene n-are,
Scăpând asemene de moarte şi acum.
Aşa isteţul liliac
Din două întâmplări cu minte au scăpat;
Dar starea-i fizică nu e de lăudat,
Căci el, după proverb: nici turc nu-i, nici turlac
Şi tristă soartă au acei din poporeni
Ce nu sunt nicăiuri statornici cetăţeni.