Lupul bătrân - de Alecu Donici

                        Un fabulist al nostru ne-au povestit c-odată
                        Se rânduise-n ţară un lup nazâr pe oi,
                        Dar cum ocârmuise, el încă nu ne-arată;
                        Şi ce isprăvi făcuse, ne lasă-a ghici noi.

                        Aşadar cercetarăm
                        Şi ne încredinţarăm
                        Că turma-ncredinţată acestui nazâr mare,
                        Prădată, ovilită,

                        Călcată, spârcuită,
                        Dup-o osândă lungă abia avu scăpare.
                        Luat fiind în durăt, de-o laie de cotei,
                        C-urechile plioştite, cu coada între vine,

                        Nazârul lup cu fuga se duse-n ţări străine,
                        Abia scăpând de ei!
                        Acum iar de-odată un vuiet se stârneşte,
                        Că după atâta vreme bătrânul lup doreşte

                        Să vie iar în ţară, unde-i făgăduise
                        Cârlanii să-l aleagă nazâr împărătesc.
                        Se vede că Nazârul trecutul a uitat,
                        Nu ştie că coteii ce-atunci l-au alungat

                        Acum sunt dulăi
                        Şi nu i-ar şedea bine
                        La bătrâneţe tocmai, să paţă vro ruşine!