Meniu
Fabule de Alecu Donici

Lupul şi şoarecul

Autor: Necesită verificare editorială
1 min de citit 8.0 / 10 (155 voturi)

Din turmă lupul sur o oaie au răpit.

În codru s-au ascuns

Şi pe mâncat s-au pus.

Iar şoarecul au mirosit

Aproape de mâncare;

Din borticica lui cu pază au ieşit,

S-au furişat prin frunzişoare,

Şi tocmai de sub lup furând o fărmătură,

Ţuşti! iute-n crăpătură.

Iar lupul au pornit un răcnet foarte mare,

Urlând: „Săriţi! Tâlharii!”

Asemenea s-au întâmplat

În târg o întâmplare:

De la jăcuitor tălharii au furat

O pungă cu parale,

Iar el la ceastie îndat-au reclamat.

Sursă și drepturi

Raportează o eroare sau o problemă de drepturi

Colecții relevante

Ți-a plăcut?
Cum ai evalua "Lupul şi şoarecul"?
Apasă o stea pentru a trimite nota ta
Rating: 8.0/10 - 155 voturi