Momiţa şi două mâţe - de Alecu Donici

9.0/10 - 127 de voturi
Momiţa şi două mâţe

                        În a momiţelor ţară

                        (Ce mai nu are hotară)

                        Odată judecătoare

                        Era o momiţă, care

                        Chibzuia cu scumpătate

                        Cumpăna cea de dreptate.

                        Şi iată că la momiţă

                        Se arată două mâţe,

                        Zgâriate, încruntate,

                        În prigonire de moarte,

                        Părăsind al lor lăcaş,

                        Pentr-un bulgăre de caş.

                        Una strigă: „Socoteşte!

                        Caşul eu l-am fost ochit.”

                        Alta ţipă: „Hotărăşte!

                        Caşul eu l-am dobândit.”

                        – Staţi! le zise lor momiţa.

                        În cumpăna de dreptate

                        Se va lămuri fiinţa

                        Pricinii de caş urmate.

                        Apoi caşul drept în două

                        Rumpându-l ea prea frumos,

                        Au pus întru amândouă

                        Cumpene câte un boţ.

                        Dar când cumpăna ridică,

                        Vede c-o parte-i mai mică;

                        Muşcă, cearcă, chibzuieşte

                        Şi bine nu nimereşte.

                        Acum partea cea muşcată

                        Nu trăgea ca ceialaltă;

                        Muşcând iar din acea grea,

                        Tocmai drept nu nimerea.

                        Şi aşa pân-în sfârşit

                        Tot în cumpene au tras;

                        Iar mâţele s-au trezit

                        Că din caş n-au mai rămas.