Momiţa şi două mâţe - de Alecu Donici

9.0/10 - 127 de voturi
Momiţa şi două mâţe

                        În a momiţelor ţară
                        (Ce mai nu are hotară)
                        Odată judecătoare
                        Era o momiţă, care

                        Chibzuia cu scumpătate
                        Cumpăna cea de dreptate.
                        Şi iată că la momiţă
                        Se arată două mâţe,

                        Zgâriate, încruntate,
                        În prigonire de moarte,
                        Părăsind al lor lăcaş,
                        Pentr-un bulgăre de caş.

                        Una strigă: „Socoteşte!
                        Caşul eu l-am fost ochit.”
                        Alta ţipă: „Hotărăşte!
                        Caşul eu l-am dobândit.”

                        – Staţi! le zise lor momiţa.
                        În cumpăna de dreptate
                        Se va lămuri fiinţa
                        Pricinii de caş urmate.

                        Apoi caşul drept în două
                        Rumpându-l ea prea frumos,
                        Au pus întru amândouă
                        Cumpene câte un boţ.

                        Dar când cumpăna ridică,
                        Vede c-o parte-i mai mică;
                        Muşcă, cearcă, chibzuieşte
                        Şi bine nu nimereşte.

                        Acum partea cea muşcată
                        Nu trăgea ca ceialaltă;
                        Muşcând iar din acea grea,
                        Tocmai drept nu nimerea.

                        Şi aşa pân-în sfârşit
                        Tot în cumpene au tras;
                        Iar mâţele s-au trezit
                        Că din caş n-au mai rămas.