Momiţa şi două mâţe - de Alecu Donici

9.0/10 - 127 de voturi
Momiţa şi două mâţe

În a momiţelor ţară

(Ce mai nu are hotară)

Odată judecătoare

Era o momiţă, care

Chibzuia cu scumpătate

Cumpăna cea de dreptate.

Şi iată că la momiţă

Se arată două mâţe,

Zgâriate, încruntate,

În prigonire de moarte,

Părăsind al lor lăcaş,

Pentr-un bulgăre de caş.

Una strigă: „Socoteşte!

Caşul eu l-am fost ochit.”

Alta ţipă: „Hotărăşte!

Caşul eu l-am dobândit.”

– Staţi! le zise lor momiţa.

În cumpăna de dreptate

Se va lămuri fiinţa

Pricinii de caş urmate.

Apoi caşul drept în două

Rumpându-l ea prea frumos,

Au pus întru amândouă

Cumpene câte un boţ.

Dar când cumpăna ridică,

Vede c-o parte-i mai mică;

Muşcă, cearcă, chibzuieşte

Şi bine nu nimereşte.

Acum partea cea muşcată

Nu trăgea ca ceialaltă;

Muşcând iar din acea grea,

Tocmai drept nu nimerea.

Şi aşa pân-în sfârşit

Tot în cumpene au tras;

Iar mâţele s-au trezit

Că din caş n-au mai rămas.