Muştele şi albina - de Alecu Donici

9.0/10 - 164 de voturi
Muştele şi albina

Două muşte sprintenele

În ţări străine porneau

Şi pe albină cu ele

Cam astfel o îmbiau:

– Hai să mergem, surioară!

Papagalii toţi ne-au spus

Că pe-acolo-i numai vară,

Soarele n-are apus.

Libertatea predomneşte

În tot ce-i vieţuitori

Şi dreptatea nu scuteşte

Nici de muşti-ucigători.

Iar aice… oh! ce soartă!

Să trăieşti în ţara ta,

Aci vie, aci moartă,

Fără a te desfăta.

Păiajenii pe la ţară

În mreajă ne potopesc;

Iar prin târguri, peste vară,

Ca pe duşmani ne gonesc.

Apărători, rea hârtie,

Toate s-au descoperit;

Vii să guşti din farfurie

Şi pe loc te-ai otrăvit.

La mezelicuri capace

S-au răspândit de ajuns;

Apoi răul ce ne face

Paharul cu miere uns!..

– Cale bună, muşti, de-aice!

Le zise albina lor.

Eu rămân, căci sunt ferice

Şi în ţară-mi voi să mor.

Pămîntenii, mic şi mare,

Ai mei faguri toţi iubesc;

Şi pentru-a mea bunăstare,

Vara, iarna, îngrijesc.

Iar voi, oriunde vă-ţi duce,

Dacă şi-n acele ţări

Vreun bine nu-ţi aduce,

Nu veţi afla desfătări.

Acel ce pentru-a lui ţară

În faptă face folos,

Orice rău îl împresoară,

Nu o lasă bucuros;

Iar acel ce nu lucrează

La edificiul comun

Singur se expatriază,

Căci nimic nu face bun.