– Ia vin-încoace, măi nepoate!
Dar ce te-ai cufundat acolo-n socotele;
Vino de vezi aice un negustor cât poate
La cazuri, ştii, mai grele.
Cunoşti tu cea bucată de-aba, de molii roasă,
Şi putredă, şi groasă,
Ei bine, Dumnezeu
Trimise-un nătărău
Şi iată bănişorii că-mi sunt acuma-n palmă,
Pe-un lucru făr’ de seamă.
– Aşa poate să fie, răspunse cel chemat,
Dar, unchiule, eşti înşelat,
Că tu monedă falsă pe marfă ai luat.
Aşa diplomaţia înşeală şi se-nşeală,
Aşa mai mulţi din oameni, mic de la mare fură;
Cu osebire numai, că unii nu au gură
Să dea pe alţii la iveală.