Norocul în vizită - de Alecu Donici

9.0/10 - 181 de voturi
Norocul în vizită

Când norocul schimbă pasul

N-aduc ani ce-aduce ceasul

N. N.

Norocul pururea de toţi e blestemat

Că cine boierii nu are,

Sau cel ce nu-i destul bogat,

Toţi, de la mic şi pân’ la mare

Găsesc norocul vinovat.

Când dimpotrivă el, ca orbul rătăcit,

În lume nicăiuri nu stă statornicit;

Ci umblă-n vizite, atât la împăraţi,

Precum la negustori, la domni şi la magnaţi,

Şi poate mâni va fi în bordeiaşul meu,

Sau în lăcaşul tău,

Prea bune cititor!

Dar trebuie să fii tu singur lucrător,

Să iai aminte bine

Şi vreamea să nu pierzi

Când de prilejul bun favorisit te vezi;

Căci el ades nu vine.

Iar dacă n-ai ştiut atunci să foloseşti,

Apoi fără cuvânt norocul ocărăşti.

În margine de târg era o casă mică,

Trei fraţi în ea trăia, ce nu sporea-n nimică,

La orice se-ncerca, lor le mergea pe dos

Şi-adese blestema norocul ticălos.

Pătruns de-a lor strigare,

Norocul hotărî curând să-i viziteze

Şi la căsuţa lor o vară să văreze.

O vară de noroc! Cui şagă i se pare?

De-ndată s-au văzut puternica-i lucrare:

Căci unul dintre fraţi fiind cam negustor,

Deşi nainte el la toate păgubea,

Acum orice vindea

Pe loc agonisea folos însemnător

Şi banii aduna din zi în zi cu spor.

Al doilea din fraţi

Era cam cărturari;

Citea, scria ca alţii,

De prin divanuri mari;

Având însă plecare

Să intre scriitor

La judecătoria, ce-i zic ajutătoare,

Prin a norocului puternic ajutor

Ajunse boier mare.

Acum mă întrebaţi:

Cu ce s-au folosit al treilea din fraţi?

Pe el în adevăr norocul au voit

Să-l sprijine mai mult decât pe ceielalţi

Şi vara lângă dânsu-au stat nedezlipit.

Dar numai ce folos,

Că peste vară el tot muşte au gonit,

Însă aşa de norocos,

Încât nu da o dată

Să iasă mâna lui deşartă.

Plinindu-şi vizita, norocul i-au lăsat

Pe unul boierit, pe altul prea bogat;

Iar cel al treilea norocul blestemând

Mă rog să judecaţi de mai avea cuvânt,

Şi oare nu era el singur vinovat?