Paingul şi bondarul - de Alecu Donici

Talentele în lume ce nu aduc folos
Sunt foarte de prisos.
La negustor de pânză, paingul în dugheană,
Văzând cum muşteriii la cumpărat se-ndeamnă,

Au zis în gândul său:
„Eu cu talentul meu
Pot face o cercare
Mai mult izbânditoare

Decât un negustor
Ce cumpără şi vinde product străin cu spor.
De mâine dimineaţă deschid o magazie
De-o nouă pânzărie,

De care omul încă pe lume n-au ţesut”.
Aşa au zis paingul, aşa au şi făcut;
Şi-n colţ, la o fereastră, şi-au săvârşit lucrarea;
Dar peste aşteptare,

Cu mătura, băiatul a doua zi l-au tras
Afară din dugheană
Şi truda-i au rămas
Fără luare-n seamă.

Atunci mâhnit, paingul se-ntoarce la bondar
Şi-i zice: „Vezi cum omul jaluz dispreţuieşte
Orice talente mari?
Tu înţelegi mai bine: te rog dar hotărăşte,

Ce pânză-i mai subţire?”
– A ta, nu-i îndoială! bondarul au răspuns,
Dar nu e de ajuns
Această însuşire;

Căci pânza e menită să-mbrace, să-ncălzească,
Ca să se preţuiască!