Parnas - de Alecu Donici

7.0/10 - 193 de voturi
Parnas

Pe când la greci au părăsit

Ciopliţii dumnezei,

Iar locurile lor, pe drept le-au împărţit

Norodul între ei:

Atunci şi muntele Parnas

La unul muritor moşie a rămas.

Stăpânul nou pe el îndat-au aşezat

Câţiva măgari la păşunat.

Măgarii au aflat,

De unde, până unde!

Că muzele odat’

Au locuit pe munte

Şi zic: „Se vede, dar,

Că noi aici suntem mânaţi nu în zadar.

Pesemne muzele de oameni s-au urât

Şi ei au hotărât:

Ca noi în locul lor cântări să iscodim.

Aideţi! voinicilor! cu toţii să răcnim.

Nu pierdeţi cumpătul, strigaţi cu îndrăzneală,

Iar cine n-are glas

Cum trebui la măgari, afar’ de pe Parnas!

Şi credeţi că, păzind această rânduială,

Noi slavă vom lua, mai mult răsunătoare,

Decât acele nouă vestite sorioare”.

Acest sfat măgăresc,

Măgarii cu un glas îl îmbunătăţesc.

Şi-odată toţi pornesc

Aşa strigare mare,

Încât stăpânul lor, pierzând toată răbdarea,

Au poruncit cu ură

Să-nchidă pe măgari, de pe Parnas, la şură.

Eu vreau s-aduc aminte:

Că locul nu dă minte.