Păstorul şi ţânţarul - de Alecu Donici

8.0/10 - 122 de voturi
Păstorul şi ţânţarul

                        Păstorul liniştit
                        Dormea la umbră vara pe câini nădăjduit;
                        Iar şarpele din iarbă, cu limba-i pierzătoare,
                        Era acum aproape păstorul să omoare.

                        Dar un ţânţar, de milă pătruns şi îndemnat,
                        Pe somnoros în frunte
                        Aşa l-au înghimpat,
                        Încât, sărind el iute,

                        De şarpe el s-au ferit,
                        Însă, cu-ntâi mişcare, ţânţarul au turtit.
                        Un slab pe un puternic când vrea ca să-l trezească
                        La adevăr de care el nu e bucuros,

                        Prin buna faptă poate să se primejduiască,
                        Ca un ţânţar milos.