Păstorul şi ţânţarul - de Alecu Donici

8.0/10 - 122 de voturi
Păstorul şi ţânţarul

Păstorul liniştit

Dormea la umbră vara pe câini nădăjduit;

Iar şarpele din iarbă, cu limba-i pierzătoare,

Era acum aproape păstorul să omoare.

Dar un ţânţar, de milă pătruns şi îndemnat,

Pe somnoros în frunte

Aşa l-au înghimpat,

Încât, sărind el iute,

De şarpe el s-au ferit,

Însă, cu-ntâi mişcare, ţânţarul au turtit.

Un slab pe un puternic când vrea ca să-l trezească

La adevăr de care el nu e bucuros,

Prin buna faptă poate să se primejduiască,

Ca un ţânţar milos.