Pieptenul - de Alecu Donici

9.0/10 - 146 de voturi
Pieptenul

Copilului de pieptănat

Neneaca pieptene din târg au cumpărat.

Copilul foarte mult de el s-au bucurat.

Ce piepten bunişor!

Cum merge de uşor!

Mai bine de un ceas

El perişorul său prin pieptene au tras

Şi mulţămit deplin neneacăi au rămas.

Apoi s-au pus la carte,

Au învăţat frumos,

Din buchi a opta parte;

Şi iar la pieptene degrabă s-au întors.

După aceasta dând de alte jucării,

Copilul au făcut prea multe nebunii

Şi părul de pe cap de tot şi-au încâlcit.

Dădaca lui au vrut îndat’ să-l netezească,

Dar pieptenul era prin casă zăhăit;

Şi el ţipa, răcnea, acela să-i găsească!

O fată, de sub pat, degrabă l-au şi scos,

Dar numai ce folos!

Că cum abia-abia de păru-i s-au atins,

Copilul de dureri au şi strigat cu plâns:

– Ce piepten îndrăcit!

Iar pieptenul au zis:

– Eu tot acelaşi sunt; ţi-e părul încâlcit.

Copilul însă, supărat

Pe favoritul său,

L-au dat într-un pârău:

Strigoaicele mai mult cu el s-au pieptănat.

Văzut-am eu

În veacul meu

Că oamenii aşa cu adevărul fac.

Cât cugetu-i curat,

El nouă este drag;

Iar cum pe cuget ai pătat,

Apoi de adevăr îndat’ te-ai depărtat

Şi, ca copiii, noi de pieptănat fugim

Când capul ne-ncâlcim.