Pizmătareţul şi şarpele - de Alecu Donici

Degeaba vorovesc că nu-i la draci dreptate,

Când ei o şi păzesc cu mare scumpătate

Şi cel ce au făcut în lume rău mai mult

La Tartar purure-i mai bine cunoscut.

Acestui adevăr am fabulă dovadă.

Mergînd în şir la o paradă,

Un şarpe prea înveninat

Cu pizmătareţul s-au fost împricinat;

Căci şarpele voia să meargă înainte,

Iar pizmătareţul îşi da a lui cuvinte,

Precum că are

El drit mai mare.

Când iată, Velzevul la ei s-au arătat

Şi dând mai înapoi pe şarpe, înciudat

Au zis: „Eu recunosc a tale vrednicii,

Dar după drept cuvânt, în urma lui să fii.

Eşti rău în adevăr şi foarte muşti cumplit:

Eşti plin

Tu de venin;

Dar n-ai primejduit

Pe cel ce de aproape de tine s-au ferit.

Iar pizmătareţul pe toţi au pizmuit,

Şi limba lui cea rea străbate

Oriunde, de departe.

Aşadar de acum, vă hotărăsc să ştiţi:

Că pizmătareţii în iad sunt mai cinstiţi

Şi de la locuri voi să nu vă mai sfădiţi.