Presura - de Alecu Donici

8.0/10 - 107 de voturi
Presura

În adâncă liniştire,

La revărsatul de zor,

Presura, cu glas din fire

De abia răsunător,

Cânta plină de simţire

Către bunul ziditor!

Iară când măritul soare

Ca un mire mult dorit,

Bucurând toată suflarea

S-a ivit la răsărit

Şi când lumea salutare

Îi depunea prin cântare,

Atunci presura tăcea.

Însă o privighetoare

Ce mai de mult o ştia,

I-a şi făcut întrebare:

De ce tace?

– Nu cutez,

Zise presura-n durere,

Cu glasu-mi fără putere

Soarele să salutez.

Dar cu nespusă plăcere

Eu vă binecuvântez!

Aşa şi eu mă căinez

Că n-am talentul poeziei:

Să cânt unirea României.