Teiul şi stejarii - de Alecu Donici

8.0/10 - 119 de voturi
Teiul şi stejarii

Un teişor crescut sub deal, în depărtare,

Odată blestema norocul de uitare,

Aşa zicând:

– Ce fericiţi stejarii sânt!

Din fire înzestraţi,

Puternici ei şi nalţi,

Văd lumea cea frumoasă,

Aproape stau de soare;

Iar eu, o! soartă ticăloasă!

Aici în depărtare

Viaţa-mi am urât.

El bine n-au sfârşit

Şi s-au stârnit furtună, vânt

Şi cerul s-au întunecat

Şi fulgerul au scăpărat.

Prin nouri tunetul se răsturna, trăsnind,

Şi risipind

Acei mai mari

Stejari!

Iar teiul de sub deal era nevătămat.

Atunci el s-au trezit că este vinovat

Şi mulţumind, au zis aşa către noroc:

– Apărătorul meu! Eu de acum te rog

Ca parte liniştii să dăruieşti tu mie

Şi traiul depărtat, drept pravilă să-mi fie,

Pentru că am văzut prea bine

Că cei ce stau la înălţime,

Măcar de sunt şi mari

Şi tari,

Dar pică la pământ

De vânt.