Veveriţa - de Alecu Donici

Veveriţa cu crenguţa
De mulţi ani slujea la leu;
Slujba cere stăruinţă
Şi este lucru cam greu

A fi deştept, cu simţire,
Ş-a întâmpina ades
Capricii care din fire
Au acei mari mai ales.

Nu ştiu dar, cu ce purtare,
Cu ce chip prea nimerit
Veveriţa cinste mare
De la leu au dobândit

Ş-au luat făgăduinţă
Că din dările ce vin
Îi va da spre cunoştinţă
Un car de alune plin.

Făgăduinţa îi bună,
Numai nu aduce saţ;
Şi la auz ea răsună
Cuvânt aspru: mai răbdaţi!

Veveriţa-n ascultare
Rânjea dinţii lăcrimând
Şi din ochi clipea cu jale,
Pururea la slujbă stând;

Când neamurile ei toate
Ici-cole pe crengi sălta
Şi întru alune coapte
Gustul său îşi desfăta.

Vremea trece, vremea zboară;
Veveriţa au slăbit
Şi de a slujbei povară
Lepădare au pornit.

Leul fără prelungire
Demision ei au dat,
Însoţit de mulţumire
Şi de carul încărcat

Cu preafrumoase alune;
Dar puteţi să socotiţi,
Acum ele ce sunt bune
Veveriţei fără dinţi.